Echipamentele individuale de protecție prezintă o gama largă de aplicații, de la îmbrăcăminte de lucru la îmbrăcăminte militară, de la rezistență la tăiere la proprietăți ignifuge, de la rezistență chimică la protecție balistică.

Echipamentele individuale de protecție oferă un rol esențial în securitatea, ergonomia și confortul utilizatorilor și, împreună cu evoluția produselor textile inteligente, utilizatorii pot fi monitorizați și avertizați cu privire la diverse pericole, evitând posibilele răniri. Ca urmare a acestei evoluții, apariția unor echipamente de protecție mai inteligente fac viața mai sigură și mai productivă pentru lucrătorii din mai multe industrii.

Noua acoperire rezistentă la uleiuri C8 reprezintă o tehnologie inovatoare pentru îmbrăcămintea de protecție, dezvoltată de Nano-Care Deutschland, și a apărut ca răspuns la cerințele crescânde de reglementare în acest domeniu, în special cele ecologice. Nanoflex F-Bond, comercializat sub brandul Intelligent Hybrids, se bazează pe concentrate lichide și se aplică prin metode de imbibare industrială. În prezent se concentrează în special pe sectoarele militar, echipamente de protecție și sănătate, care trebuie să îndeplinească cerințe de înalta performanță și au deocamdată doar permisiunea temporară de a utiliza tehnologiile C8.

Grupul PPSS, specialist în armuri de corp și îmbrăcăminte de protecție din Marea Britanie, a intrat recent pe piață cu materialul rezistent la tăiere, Cut-Tex PRO, pentru protecția celor care lucrează cu sticlă plană și metale. Tehnologia dorește să preia și conducă durabilitatea și calitatea la un nou nivel. Atât sticla cât și metalul sunt două materiale excepționale, totuși lucrul cu oricare dintre ele poate prezenta un risc serios de tăiere și rănire gravă. Grupul afirmă că toate articolele de îmbrăcăminte rezistente la tăiere sunt făcute din Cut-Tex PRO, o țesătură inovatoare care depășește de 5 ori mai mult rezistența la tăiere oferită de produsele Kevlar®.

Și pentru că viitorul este acum, o recentă inovație a încălțămintei de protecție este prezentată de compania Safety Jogger din Belgia pentru Energetica și Dynamica S3. Datorită utilizării de țesături Cordura® și Nylon în combinație cu căptușeala Coolmax®, partea superioară oferă protecție împotriva apei și a murdăriei, respirabilitate și control al umidității. Brantul SJ LATEX este construit special pentru a urmări fiecare mișcare a piciorului și pentru a oferi un suport de lungă durata și amortizare acolo unde este necesar. În plus, bombeul protector și caracteristica ESD fac ca acești pantofi de protecție să fie de ultimă generație, perfect concepuți pentru nevoile unei industrii extrem de solicitante.